Cremă de topinambur si ciuperci

Topinambur cu ciuperci

Ingrediente
Pentru 15 mini portii servite in vase de portelan sau de unica folosinta, avem nevoie de: 400 g topinambur, un cartof, 200g ciuperci champignon brune, 2 buc. de ceapa mica (echalote) sau o ceapa medie, 10 g unt, 100 ml smantana pentru gatit, sare si piper dupa gust, cateva picaturi de ulei de trufe, iar pentru decor: cateva felii de ciupercute sotate si cateva fire de rozmarin verde.

Mod de preparare
Curatam mai intai ceapa, o taiem cubulete, apoi o punem intr-o tigaie in care am topit untul si o lasam pe foc, amestecand constant, pana ce se inmoaie, fara a prinde culoare.
Curatam tuberculii de topinambur si cartoful, ii spalam bine, apoi ii taiem cubulete pe care le adaugam peste ceapa inmuiata si amestecam. Adaugam ciupercutele taiate felii, le lasam si pe ele sa se inmoaie putin, apoi adaugam apa cat sa le acopere si lasam pe foc cca 20 de minute, pana s-au inmuiat bine. Verificam cu o furculita care trebuie sa le patrunda usor.
Dupa ce s-au inmuiat bine, luam de pe foc si punem continutul in blender, mixam. Adaugam smantana de gatit, sare, piper si cateva picaturi de ulei de trufe, apoi mai mixam putin. Gustam si, daca mai este necesar, mai adaugam sare sau piper.
Pregatim decorul astfel: taiem 2-3 ciupercute felii si le sotam in putin unt sau ulei de masline.

Mod de asezare in vase
Asezam crema de topinambur si ciuperci in vase de portelan sau de unica folosinta, punem cate doua felii de ciupercute sotate deasupra si decoram cu o crenguta mica de rozmarin.

 

Autor: Dana Tudor – danatudor.ro